Recomandări?
Într-o scenă memorabilă din filmul B.D. la munte şi la mare (1971), o candidată la o preselecție cu rezultat dinainte stabilit, susține că vocea şi talentul ei sunt cele care o recomandă. Scenele umoristice care urmează frizează ridicolul, dar geniul celor care au creat filmul îl fac şi astăzi la fel de actual.
În decembrie 2016 vom avea alegeri pentru Parlamentul României, după reguli noi. Noi? Păi da, că uninominalul nu a avut viată prea lungă. Acum revenim la lista de partid. Adică reguli noi, dar ne-am întors la alea vechi.
Până azi și-au anunțat intenția de a prezenta liste toate partidele parlamentare: PSD, PNL, ALDE, UDMR, PMP şi PRU. Unele din ele nici nu existau la alegerile anterioare, dar au devenit partide parlamentare prin traseism. Deci, alegem pe unii şi ne trezim la final cu alții. Bun și așa. Să nu ne mai plângem că nu avem partide noi în politică.
Ba avem. Și avem de data asta ceva mai mult decât niște mutanți ai FSN. In 2015, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale în cazul înființării Partidului Pirat Romania, Parlamentul a fost obligat să schimbe legea partidelor și să permită înființarea acestora cu 3 membri. Dacă întrebi azi de ce avem legea asta, în cel mai bun caz ți se zice că Parlamentul a schimbat-o, dacă nu chiar găsești pe unul care se laudă că el a făcut-o. Pentru corectitudine istorică, țineți minte că legea s-a schimbat pentru că Partidul Pirat România, reprezentat prin Cristian Bulumac, Ionuț Cucu și Claudiu Mărginean a câștigat în fața Curții Constituționale.
Dar azi e o lume nouă, toate-s noi şi vechi sunt toate, timpul trece leafa merge de ce să ne facem noi probleme. Noi știm deja că alegerile sunt aranjate, n-are sens să votăm că tot cine trebuie iese, mai bine hai la o bere.
…continuarea după film…
Lasă să se aleagă între ei și când ne-or mai tăia salariile ieșim în stradă și ni le dau înapoi spunând că le-au mărit. Și după aia cresc și impozitele. Şi ce dacă! Noi ne „descurcăm”.
Acum, zi și tu, pe cine să alegi? Majoritatea au programe minunate, laptele şi mierea vor curge pe străzi unde le vor mânca pisicile siameze pentru că toți cățeii comunitari cu covrigi în coadă sunt ocupați la salonul masaj, jucând cărți cu urșii și pisicile sălbatice îngrijite cu drag de vânătorii pocăiți de la Ministerul Mediului.
Și atunci cum să îi deosebești? Păi după voce și talent. Și după privirea inteligentă pe unii.
Așa că stai cuminte și nu te băga. Alegerile sunt deja aranjate și tu ai treaba pe acasă în ziua aia.
Sau poate ai câștigat recent la loto și nu te interesează banii. Nu de alta, dar ai destui cât să plătești impozite, să mănânci, să ai o casă, să ai o mașină pe care o repari des, bani pentru doctori, pentru profesori, pentru că respiri, pentru că mergi pe stradă, …
Aaaa, n-ai așa mulți? Păi n-ar strica să fii cu băgare de seamă la cine ți-i cheltuie. Poate ieși totuși din casă și votezi. Și dacă vrei să ai de unde să alegi poate dai şi o semnătura ălora noi care vor să îți arate vocea și talentul lor.
Nu de alta dar pe ăștia vechi i-am tot auzit și poate le-ar sta bine să cânte la altă masă dacă tot vin cu același repertoriu și aceeași lăutari. B.D. este o serie bună de filme, dar poate ne-om fi săturat să plătim bilet 25 de ani în fiecare zi la același film.
You must be logged in to post a comment.