Romania maimutelor

Cine citește azi în România titluri cu maimuțe se poate gândi la specia făcută celebră de curând, pavianul, dar este puțin probabil ca primul său gând să fie la #Monkeygate sau legătura dintre testele pe animale și viața noastră zilnică. Asta pentru că avem deja prea mulţi români care nu știu că Pământul este o planetă rotundă care se învârte în jurul soarelui iar specia umană este înrudită cu ceea ce numim azi generic maimuțe. Poate nu ne simțim înrudiți dar 98% din ADN-ul nostru este identic cu cel al cimpanzeilor așa că există o explicație rațională şi inumană pentru folosirea maimuțelor în testele ce urmăreau să demonstreze că gazele de eșapament ale noilor motoare diesel produse de Volkswagen, BMW si Daimler nu sunt dăunătoare. Iar după ce au forțat maimuțe să respire acele gaze, au trecut la oameni…în laborator dar mai ales pe stradă.

Bonnet_macaque_(Macaca_radiata)_Photograph_By_Shantanu_Kuveskar

Problema se complică atunci când aflam că de fapt maimuțele s-ar putea să fi scăpat mai ușor decât pietonii. Pentru că acele motoare foloseau un sistem ce detecta când erau testate și emiteau mai puține elemente dăunătoare. Noi am aflat doar la câțiva ani după, ani în care sute de mii de astfel de mașini pretins „curate” împânzeau drumurile Europei şi României.
Și uite așa, testele inumane s-au transformat într-un genocid, o otrăvire în masă de dragul profitului.
Dar este oare asta o problemă în România? De ce să ne pese de calitatea aerului pe care îl respirăm atunci când avem spitale bune care ne vor vindeca de toate cancerele pulmonare. Avem chiar și o secție de transplant pulmonar într-un spital… nefuncțională.
Recent a fost data publicității o hartă care arată cât de otrăvitor e aerul pe care îl respirăm în Estul Europei, acea zonă în care importăm toate rablele Vestului, tăiem pădurile şi betonăm cât mai mult din spațiile verzi.

The new Air Curtain

Pentru România situația e roză. Noi nici nu vrem să măsurăm poluarea pentru că ce nu ştim nu ne poate face rău…nu-i aşa?
Noi am eliminat cu bucurie taxa pe rablele importate şi respirăm cu nesaţ aerul parfumat al oraşelor noastre dragi. Şi murim pe capete…tineri, bătrâni… de insuficienţă respiratorie sau infarcturi ce par să vină din senin.
Dar ne-am făcut-o cu mâna noastră. Noi am vrut rable ieftine, noi am vrut betoane, noi am vrut să tăiem pădurile. Şi tot noi respirăm acum otravă şi murim cu zile…