Stimați membri ai Guvernului și Parlamentului vă rog să primiți această cerere de grațiere a tuturor cetățenilor români.

De când ne naștem și până la moarte, viața în România condusă de voi este un joc de noroc într-o mare pușcărie.

Locul nașterii determină în mare parte șansele în viață: de la îngrijirea de care poate beneficia un nou născut într-o localitate mică, comparativ cu cel norocos să fie într-un spital necontaminat și mai bine dotat, la venitul părinților substanțial mai mic in zonele rurale, la opțiunile în materie de educație, începutul drumului in viață poate fi și sfârșitul pentru unii sau o condamnare la locul de naștere, o viață limitată nu de potențialul omului ci de condițiile locului în care s-a născut, rezultatul deciziilor pe care politicienii le-au luat pana acum.

Până să devina adult, cetățeanul român minor își joacă viața la loterie fără să știe. Unii ajung să fie traficați și exploatați de alți români care nu ar merita numele de oameni, în timp ce alții vor experimenta doar frustrarea de a nu avea ultimul model de scaun de masa, cel mai uscat scutec sau cea mai colorată jucărie. Sunt foarte puține deciziile pe care copilul român le poate lua, iar educația nu e neapărat una din ele. Unii nu au șansa de a învăța suficient chiar dacă își doresc asta, pentru că instituția de învățământ, atunci când este accesibilă, poate fi o pușcărie dedicata schilodirii minților și sufletelor, o temniță care funcționează așa cum politicienii au decis.

O dată deveniți adulți, unii cetățeni români au opțiunea de a urma o facultate, plasându-se în altă aripă a închisorii, față de cei condamnați direct la munca grea fără drept de apel sau șansa unei amnistii. Cei care se consideră norocoși că urmează o facultate se trezesc după absolvire că piața muncii cere alte meserii, că diploma pe care o au e doar o hârtie iar cunoștințele dobândite sunt in cel mai bun caz doar o palida reflectare a ceea ce li se cere să știe la locul de muncă. Și din nou, politicienii au fost cei care i-au condamnat, printr-un sistem educațional ce nu este gândit în legătura cu realitățile economice.

Credeați că dacă ați găsit un loc de munca ați scăpat? S-au dus de mult zilele bunicilor noștri, stabilitatea locului de muncă, găsirea unei case și întemeierea unei familii tinere cu vise la o pensie decenta. Economia mondială s-a schimbat și nici o țară nu a fost scutită de impactul noilor tehnologii, de eficiența fabricilor chinezești și cursa pentru rămânerea în topul calității produselor. Însă și aici politicienii români ar fi putut să reacționeze pentru a ajuta adaptarea societății românești în loc să se asigure că ei și ai lor au suficienți bani pentru a fi protejați, condamnându-ne pe toți la participarea în jocuri ale foamei.

Mai crede cineva că cei sub 40 de ani mai apucă să iasă sănătoși și liniștiți la pensie? Vestea proastă nu e că șansele ca asta să se întâmple sunt minime, sau că politicienilor nu le pasă. Vestea proastă e că am ajuns ca România să fie împărțita în cei care au avut aceasta șansă, cei care trebuie sa lupte pentru o posibilitate mica de a o avea și cei care nu au nevoie de ea pentru că “s-au descurcat”. Și s-au descurcat furând, exploatând slăbiciunile sistemului sau pur și simplu plecând în alte tari. Mulțumită celor care ne-au condus în ultimii 27 de ani, evadarea din România pare să fie soluția visată de prea mulți.

Și să te ferească Sfântu’ să îndrăznești să mori. Ai idee cât costa o înmormântare? Mult, prin mila mafiei cimitirelor patronata de politicienii locali.

E trist că ceea ce este casa noastră prin naștere, a devenit închisoarea noastră. Grădina raiului este doar în reclama și broșurile pentru turiști. Înăuntru sunt politicienii și cozile lor de topor, mințind, furând, șantajând, amenințând, manipulând, totul pentru a ne ține pe noi restul în mecanismul circului pe care îl patronează.

Dar nimic nu este veșnic și nici o închisoare nu e pentru totdeauna. Unii evadează plecând din țară sau nevotând, alții votează, unii protestează, dar în cele din urma cei condamnați vor ajunge să fisureze zidurile, să comunice unii cu alții și să distrugă instituția. Zidurile pot cădea iar eșafodajul represiv poate fi înlocuit cu o societate în care șansele începutului de viață sunt cu adevărat egale, în care munca cinstită este cea care generează valoare adăugată, în care impozitele sunt reflectate corect în serviciile primite înapoi, iar finalul vieții ne găsește demni și in condiții decente.

Așa că, stimați politicieni, grațiați-ne și amnistiați-ne astfel încât să putem fi cetățeni nu condamnați, mândri nu stigmatizați, comunități nu grupuri de interese.