În iunie 2016 britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeana, BREXIT. În noiembrie 2016, americanii și-au ales noul președinte, TRUMP. În decembrie 2016 românii își vor alege reprezentanții în Parlament.
După 1989 societatea românească s-a stratificat şi s-a schimbat încercând parcă să recupereze decalajul de mai bine de 50 de ani care o despărțeau de idealul vestic. Dar schimbarea unui regim politic ce se intitula comunist şi era descris drept dictatură, nu s-a făcut prin înlocuirea cu un sistem capitalist şi democrație ci cu o variantă românească a acestora. Nici capitalismul şi nici democrația nu se puteau instaura într-o zi şi mai ales nu puteau funcționa fără ca societatea să înțeleagă și să accepte principii noi. Aşa că, fiecare după cunoștințele sale a încercat să îşi descrie societatea în care trăia, să se adapteze şi să caute oportunități. Politicienii, actorii economici, toţi şi-au acceptat eticheta democratică şi în numele capitalismului s-au pus pe făcut ce știau ei mai bine.
România a pornit în 1990 cu o majoritate aparținând clasei de mijloc, săracă dar cu multiple oportunități. Unii au făcut bani, alții au pierdut ce aveau şi în anii 2000 deja aveam o pătură mai mare de săraci, o clasă de mijloc mai răsărită (în general pe credit) şi un procent mic de îmbogățiți. Aderarea la UE ne-a adus cel puțin pe hârtie principiile şi cadrul legal de care societatea avea nevoie pentru a fi pe aceeași cale ca statele dezvoltate din vest, dar nu era suficient. În același timp românii trebuiau să aleagă principiile de viaţă şi mentalitatea cu care vor să continue, iar asta se făcea prin sistemul de educaţie şi relaţia pe care cetăţenii o au cu statul.
Dar statul au fost EI. Îmbogăţiţii, puternicii zilei, corupţi şi corupători. Statul funcţiona pentru că „aşa trebuie să fie lucrurile”. Principiile şi morala erau inferioare lui „eu ştiu mai bine”.
Aşa că, oportunităţile au trecut, numărul săracilor a crescut, clasa de mijloc a început să se restrângă şi individualismul tradiţional românesc s-a accentuat.
Există şi români care vor să schimbe ceva, să readucă principiile corecte şi să reformeze legislaţia. Ei se descriu ca fiind anti-sistem, anti-corupţie, anti-politicienii vechi, anti … . Şi au idei şi propuneri. Majoritatea încep cu: desfiinţăm, reformăm, înlocuim, principii de mangement…
Ei bine, s-au organizat în partide noi, au şi suporteri şi sunt gata să câștige alegerile.
Dar nu o vor face. Câștigătorul alegerilor parlamentare din 2016 va fi cel mai mare partid, respectiv PSD. Şi nu pentru că merită, ci pentru că cei noi nu văd mai departe de turnul de fildeș pe care şi l-au construit din cărțile citite şi experiența lor de viaţă majoritar urbană.
Pentru că majoritatea românilor se află sub limita unui trai decent dar li se vorbeşte de principii şi schimbare. Li se vorbeşte de un viitor luminos, dar românii aud de o nouă „perioadă de tranziţie”. Că lucrurile se vor schimba şi poate va fi mai bine, dar întâi va fi mai rău. Nici măcar binele ipotetic nu este descris ca având un impact asupra nivelului de trai ci asupra „sistemului”. Vom scăpa de corupţi, poate, dar ce vom mânca? Ideile sunt bune dar nu ţin de foame, iar asta par să uite toţi cei care vor schimbarea sistemului. Ideile sunt bune dar timp de sute de ani în România conducătorul fost important, figura lui şi capacitatea de a asigura îndeplinirea nevoilor de bază.
PSD va câștiga alegerile pentru că românii preferă certitudinea sistemului original cu care s-au obișnuit să trăiască, în locul incertitudinii ideilor democrației reale si a unui sistem economic pe care nu l-au analizat şi încercat cu adevărat până acum.
Aşa cum V. Ponta şi M. Geoană au pierdut alegerile pentru ceea ce au spus sau nu au spus când trebuia, aşa şi noile partide nu vor beneficia de întreaga oportunitate pe care o au pentru că indignarea lor legitimă nu se manifestă şi în propuneri de construcție pe baza a ceea ce avem, care să poată fi aplicate de mâine şi care să nu ceară întâi sacrificii.
Probabil în viitorul Parlament vor fi şi reprezentanţi ai noilor partide, dar testul lor va fi să trăiască după principiile pe care le predică, să demonstreze că se poate şi altfel şi mai ales că se poate cu alţi oameni. Rotaţia cadrelor este metoda vechiului sistem, iar mişcările noi trebuie să îşi găsească lideri noi.
Imaginea de la începutul textului îl reprezintă pe eroul integru, cel care ajută oamenii. Indiferent dacă vor sau nu. Ca în bancul cu bătrâna care nu vroia să treacă strada…
Înainte de 1989, apartenența la un cult religios aproape elimina posibilitatea de a fi vreodată într-o funcție de conducere în stat. Azi cultele sprijină deschis politicieni și pretind înlocuirea regulilor statului pentru că de ce nu, doar vrem o țară ca afară. Ca afară în Statul Islamic sau în Iran. Ca afară acolo unde femeia e o marfă, oamenii există pentru a servi conducătorii religioși și mor pentru că au un telefon mobil sau televizor. Ca afară unde statul laic și Constituția sunt cuvine ce îți pot aduce condamnarea la moarte. Ca afară unde nu ați fi putut citi acest text pentru că nu ați fi avut acces la Internet.
Să vedem cum am ajuns aici:
Zilele trecute, Viorel Iuga, pastor baptist și președinte al Alianței Evanghelice din România i-a transmis președintelui României un mesaj public care conținea următoarea propoziție: „Dacă nu ieșiți dumneavoastră să vă exprimați pro creștinism, vom ieși noi să ne exprimăm pro schimbare, inclusiv a dumneavoastră.”
Din replica Președintelui României cităm „Societatea trebuie să revină la toleranță şi la acceptarea celuilalt. Acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel. Nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative…”
Biserica Ortodoxă nu se lasă mai prejos și supralicitează: „…un demers civic, perfect legal și validat de Curtea Constituțională a României nu poate fi considerat în niciun caz o „cale a fanatismului religios” sau o dovadă de intoleranță….Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de rațiuni ale moralei creștine, ci și de realitatea dramatică a prăbușirii demografice atât în România, cât și în celelalte țări europene.”
Potrivit recensământului din 2011, avem 18 culte sau religii iar 86,5% dintre cetățenii României s-au declarat ortodocşi, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformaţi, 1,9% penticostali, 0,8% greco-catolici, 0,6% baptiști, 0,4% adventiști de ziua a şaptea şi 0,2% “fără religie” sau atei. Mai sunt și alții, dar dacă sunteți curioși cine și pe unde e, găsiți aici mai multe detalii.
Constituția României spune la art. 1 că (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil… (3) stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. La art. 4 citim că (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi și (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Dar statul este condus de reprezentanții noștri, cei aleși să creeze și să pună în practică programe de guvernare pe baza votului popular. Iar ei sunt oameni și au nevoie de voturi. Și pentru asta unii aplică cu succes proverbul românesc „te faci frate cu necuratul până treci puntea”. Așa că, în lipsa unor argumente reale cu care să convingă alegătorii, ei se îndreaptă spre diverse organizații care au influență asupra membrilor lor. Și ce alte organizații sunt mai influente decât cele care au principal instrument modelarea minții omului, cultele religioase.
Așa că, după ce au ghidat neoficial mana votantului, cultele ridică azi pretenții.
Dacă ne uităm la actorii din această poveste constatăm că o situație ciudată. 86% din populație se declară ortodoxă dar presa relatează cu lux de amănunte despre un mesaj publicat de un pastor baptist (0,6%) către un președinte luteran pe tema exprimării de către reprezentantul statului a unei poziții în favoarea unei religii, cu posibila încălcare a dreptului altor cetățeni români de a își decide spiritualitatea.
Și să nu ne oprim aici. Unul dintre cei mai vizionați prezentatori de televiziune Mihai Gâdea este pastor penticostal (1,9%) iar de curând a fost pusă în discuție apartenența religioasă a celor ce au condus poziția României față de românii din diaspora Cristian David și Titus Corlățean (penticostali). Discuția a apărut în contextul în care se organizează Congresul Românilor de pretutindeni în care se pare că la conducere predomina reprezentanți ai bisericilor penticostale. Coincidență desigur.
Eu cred că dovada că am ieșit din Evul Mediu este tocmai faptul că într-o țară cu majoritate creștin ortodoxă avem multe figuri publice care se declară ca aparținând altor culte, iar cea mai mare organizație religioasă, Biserica Ortodoxă acceptă cel puțin tacit că ceilalți nu sunt lifte păgâne care trebuie exterminate.
Și dacă cetățeanul Viorel Iuga, trăind într-un stat al cărei Constituții garantează libertatea tutor, are azi dreptul să își exprime poziția este și pentru că este protejat de Constituție. Să nu uităm că pentru virgule și interpretări ale Coranului azi mor mii de oameni în Orientul Mijlociu. Parcă e mai bine să mergem înainte decât spre evul mediu și să nu mai amestecăm statul cu spiritualitatea.
Ce mă miră însă, este depărtarea de la tradiționala luptă între culte și unitatea de care acestea dau dovada în cazul de față. Oare s-au făcut conducătorii lor frați cu …?
Și pentru că oricine are dreptul să creadă în ce dorește, vă invit să citiți următoarea propoziție cu gândul la politicieni, lideri religioși și cetățeni care cred în altceva decât dumneavoastră și să vă gândiți cine ar mai rămâne.
Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna! (Apocalipsa dupa Ioan 22.15)
Să te întâlnești cu un urs liber pe străzile orașului tău e o surpriză pe care nu cred că cineva o va aprecia. Dar dacă ursul ajunge acolo înseamna că Statul, prin administrația centrala dar mai ales prin autoritățile locale, a eșuat în a își proteja cetățenii și fauna.
Dacă nu știm unde ne sunt urșii avem o problemă.
Dacă ne trebuie 3 ore de hăituire prin oraș ca sa îndepărtam un pericol, avem o problemă.
Dacă după 3 ore de scene ca desprinse din filme de groaza ajungem la uciderea animalului, avem o problemă.
O singură problemă:
Statul, cel căruia îi plătim impozite în schimbul asigurării unor servicii printre care și siguranța noastră, a eșuat.
A eșuat când într-un mare oraș, situat într-o zona în care trăiesc și animale sălbatice, autoritățile locale nu au un sistem funcțional de prevenire a vizitelor carnivorelor mari. A eșuat când reacția la un eveniment previzibil a fost improvizata și improprie. A eșuat când rezultatul a fost chinuirea și uciderea unui animal nevinovat, dar are tupeul sa spună că a evitat o tragedie și mai mare. Cel care prin incompetență generează un pericol merită să fie lăudat pentru că nu a fost mai rău?
Cum ar fi ca în comunitățile umane situate în vecinătatea zonelor cu animale sălbatice să existe o legătura între autoritățile locale și cei care au grija de acele animale astfel încât orice incursiune să fie descoperită și anunțata în timp util?
Cum ar fi dacă acele comunități ar avea angajați instruiți și dotați cu mijloace funcționale de capturare a animalelor pe care se așteaptă să le întâlnească?
Cum ar fi dacă în cazul unor evenimente predictibile sau cu risc de producere ridicat, Statul ar avea mijloace de acțiune eficiente iar cetățenii ar fi informați la timp și corect?
Eu spun ca ar fi normal. E normal ca Statul sa fie funcțional și sa răspundă așteptărilor. Dacă ar fi sa ma uit doar la tragediile din #Colectiv și Sibiu, nu vreau să îmi închipui ce s-ar putea întâmpla în caz de cutremur major sau conflicte armate.
Să începem cu un banc:
Cele 7 minuni ale comunismului :
De ce nu ne-o fi placut?
Cele 7 minuni ale capitalismului:
De ce ne place?
Pe lângă nostalgii și amintiri deformate despre ce era bine dar nu și despre ce era rău, bancul spune de fapt un singur lucru: nu e grozav, dar ne descurcăm. Și ne descurcăm pentru că până și politicienii știu că dacă omori vaca, nu mai ai lapte.
Dacă pornim de la premisa că lucrurile merg la limita de jos, poate că mai trebuie să facem niște mici schimbări pe ici pe colo, prin părțile esențiale. Cum la politicieni nu putem încă renunța, eu aș vrea să văd puse în practică următoarele măsuri:
Credeți că e vreun politician suficient de curajos să promoveze aceste inițiative?
Așa nu se mai poate. Un vechi proverb românesc spune să moară și capra vecinului. Dar invidia personajului nu este finalizată pentru că acțiunea de a muri aparține caprei. Să moară. Să dea Domnul. Să se schimbe. Să se facă.
Întotdeauna acțiunea trebuie făcută de altcineva. Pentru că pe lângă invidie, lenea este aproape peste tot. Tu și cu mine suntem excluși. Pentru că vanitate. Pentru că întotdeauna altul e de vină și nu e treaba noastră să rezolvăm problemele altora. Le avem pe ale noastre și ne e de ajuns.
Însă câteodată ne apucă revolta și vrem să facem revoluție. Repede! Apasă „join” la protestul de pe Facebook! Și dacă ne simțim eroi o sa semnăm și petiția. Și o să se facă. Gata am rezolvat!
3 motive pentru care personal nu trebuie să facem nimic:
Cei care iau decizii sunt tot timpul online verificând ce evenimente se mai organizează pe Facebook.
Milioane de români se uită la televiziunile de știri.
Indiferent câte fapte și argumente am afla, noi știm mai bine.
Dă mai departe acest link și sfânta Parola îți va binecuvânta accesul la Internet. Ignoră-l și vei avea 7 ani de ghinion în dragoste. Îți aduci aminte când ai ignorat mesajul ala de la sfânta mucenică? Ia gândește-te bine la ultimii ani? Vezi legătura?
Să se facă!
Într-o scenă memorabilă din filmul B.D. la munte şi la mare (1971), o candidată la o preselecție cu rezultat dinainte stabilit, susține că vocea şi talentul ei sunt cele care o recomandă. Scenele umoristice care urmează frizează ridicolul, dar geniul celor care au creat filmul îl fac şi astăzi la fel de actual.
În decembrie 2016 vom avea alegeri pentru Parlamentul României, după reguli noi. Noi? Păi da, că uninominalul nu a avut viată prea lungă. Acum revenim la lista de partid. Adică reguli noi, dar ne-am întors la alea vechi.
Până azi și-au anunțat intenția de a prezenta liste toate partidele parlamentare: PSD, PNL, ALDE, UDMR, PMP şi PRU. Unele din ele nici nu existau la alegerile anterioare, dar au devenit partide parlamentare prin traseism. Deci, alegem pe unii şi ne trezim la final cu alții. Bun și așa. Să nu ne mai plângem că nu avem partide noi în politică.
Ba avem. Și avem de data asta ceva mai mult decât niște mutanți ai FSN. In 2015, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale în cazul înființării Partidului Pirat Romania, Parlamentul a fost obligat să schimbe legea partidelor și să permită înființarea acestora cu 3 membri. Dacă întrebi azi de ce avem legea asta, în cel mai bun caz ți se zice că Parlamentul a schimbat-o, dacă nu chiar găsești pe unul care se laudă că el a făcut-o. Pentru corectitudine istorică, țineți minte că legea s-a schimbat pentru că Partidul Pirat România, reprezentat prin Cristian Bulumac, Ionuț Cucu și Claudiu Mărginean a câștigat în fața Curții Constituționale.
Dar azi e o lume nouă, toate-s noi şi vechi sunt toate, timpul trece leafa merge de ce să ne facem noi probleme. Noi știm deja că alegerile sunt aranjate, n-are sens să votăm că tot cine trebuie iese, mai bine hai la o bere.
…continuarea după film…
Lasă să se aleagă între ei și când ne-or mai tăia salariile ieșim în stradă și ni le dau înapoi spunând că le-au mărit. Și după aia cresc și impozitele. Şi ce dacă! Noi ne „descurcăm”.
Acum, zi și tu, pe cine să alegi? Majoritatea au programe minunate, laptele şi mierea vor curge pe străzi unde le vor mânca pisicile siameze pentru că toți cățeii comunitari cu covrigi în coadă sunt ocupați la salonul masaj, jucând cărți cu urșii și pisicile sălbatice îngrijite cu drag de vânătorii pocăiți de la Ministerul Mediului.
Și atunci cum să îi deosebești? Păi după voce și talent. Și după privirea inteligentă pe unii.
Așa că stai cuminte și nu te băga. Alegerile sunt deja aranjate și tu ai treaba pe acasă în ziua aia.
Sau poate ai câștigat recent la loto și nu te interesează banii. Nu de alta, dar ai destui cât să plătești impozite, să mănânci, să ai o casă, să ai o mașină pe care o repari des, bani pentru doctori, pentru profesori, pentru că respiri, pentru că mergi pe stradă, …
Aaaa, n-ai așa mulți? Păi n-ar strica să fii cu băgare de seamă la cine ți-i cheltuie. Poate ieși totuși din casă și votezi. Și dacă vrei să ai de unde să alegi poate dai şi o semnătura ălora noi care vor să îți arate vocea și talentul lor.
Nu de alta dar pe ăștia vechi i-am tot auzit și poate le-ar sta bine să cânte la altă masă dacă tot vin cu același repertoriu și aceeași lăutari. B.D. este o serie bună de filme, dar poate ne-om fi săturat să plătim bilet 25 de ani în fiecare zi la același film.
Potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice sub numărul 170104/27.09.2016, Poliția Romana vrea să implementeze un sistem informatic denumit NBIS (National Biometric Identification System), evaluat la peste 1,1 milioane de euro.
Printre multele detalii tehnice, aflăm că Sistemul Național de Identificare Biometrică:
– vrea să permită recunoaștere persoanelor prin compararea unor imagini inițiale cu cele provenite din diferite surse precum camere de supraveghere CCTV, webcam-uri, telefoane mobile, camerele bancomatelor etc.
– se vrea să poată identifica persoane suspecte și persoane cu identitate necunoscuta (ex: care poartă ochelari, barbă, păr lung, expresii faciale diferite, fața parțial acoperită cu excepția ochilor etc.), prin modulul expert de examinare avansată cu procesare suplimentară a imaginilor.
Problemele pe care le ridică acest anunț se pot împărți în două categorii:
Bine ați venit în lumea lui Orwell. Suntem siguri că sistemul nu va fi abuzat de operatorii săi 😉
Pentru alte detalii și comentarii vedeți articolul lui Adrian Vasilache pe Hotnews
Ciordilienii sunt o rasă umanoidă provenită nu se știe de unde dar care trăiesc acum printre noi și tind să joace un rol proeminent în societatea românească. Aspectul lor exterior le permite să fie confundați cu oamenii, dar puteți recunoaște semnele prea puțin discrete pe care le manifestă când intră în contact cu aceștia. Unui ciordilian nu îi pasă de alții dar este capabil să pretindă asta. Puterea lor de convingere este de regula mare, iar capacitatea de a își ascunde adevăratele intenții îi ajută să fie repede promovați în funcții de conducere sau în politică. Din cauza preferințelor pentru silicon, mase plastice și obiecte de lux, numărul de opțiuni pentru reproducere este limitat iar codul lor genetic a fost afectat astfel încât în ultimii ani vedem cum nici nu se mai obosesc să încerce convingerea oamenilor, folosind minciuni evidente și negând adevărul chiar și când li se prezintă dovezi.
Un element esențial al caracterului ciordilian este foamea de faimă, avere și putere. Pentru a le obține, ciordilianul utilizează minciuna, înșelăciunea și frica. Ciordilienii folosesc des emoții primare, cum ar fi frica, amenințarea cu un potențial pericol ce vine din partea „străinului” sau a „celuilalt” și afirmă că doar ei dețin adevărul absolut și cunoștințele pentru a ne salva, cerând în schimb supunere oarbă și imunitate pentru a putea să își îndestuleze foamea nelimitată. Evident că fiind nelimitată, acea foame nu se stinge niciodată, ceea ce uneori le aduce și tăierea surselor de îndestulare.
Ciordilienii vor sa ne facă sa credem că sunt simpli oameni ca noi, români, interesați de binele României, dar înșală prin faptul că ceea ce își doresc este o țară de sclavi care să muncească pentru ei și odraslele lor, un popor la limita supraviețuirii care să se întoarcă spre un sistem feudal.
Sistemul de organizare al ciordilienilor este o structură tip tribal sau clan, paralelă statului, bazată pe relații de rudenie și interdependență. Când un ciordilian este în pericol să fie expus și îndepărtat, ceilalți, indiferent de clanul din care fac parte, se mobilizează pentru a îndepărta pericolul. De altfel căderea unui ciordilian aduce dezvăluiri și despre alții, ceea ce ei se străduie să evite cu orice preț. Ciordilienii nu au un singur conducător ci mai mulți, aflați în permanentă competiție pentru a își asigura rândul la suptul resurselor de care au nevoie, dar care nu duc o luptă reală ci una care să asigure timp suficient de jefuit pentru toate clanurile.
Printre slăbiciunile importante lor erau până de curând rațiunea, dovezile și cultura, dar s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de rezistență la acestea.
Agresivitatea lor crește în perioadele electorale sau de atribuirea contractelor cu sume mari, în restul timpului fiind într-o stare de semi-stază din care se trezesc doar pentru lupte cu alți ciordilieni sau pentru a își lua porția de pradă.
Fiți ironici, ciordilienii sunt printre noi!
Pe 14 septembrie, Comisia Europeană se lăuda cu o nouă propunere de regulament prin care înființa un program de 120 milioane € pentru acces gratuit la Internet prin Wifi în parcuri, piețe, biblioteci și clădiri publice. Toată lumea părea fericită și a fost … o zi întreagă.
Pe 15 septembrie, Curtea Europeana de Justiție s-a pronunțat în cazul Tobias Mc Fadden versus Sony Music Entertainment Germany GmbH și a decis că nimeni nu poate furniza acces la Internet prin Wifi fără parolă, fără să se expună unor consecințe drastice.
Ups. Păi cum așa? Ori e liber și gratuit ori se cere înregistrare pe undeva … deci îl cam plătim cu datele noastre. Și cum o sa cer parola în mijlocul parcului? De la cine? Și ce date trebuie să furnizez?
Dar cum de le-a venit idea asta? Simplu:
Tobias Mc Fadden este proprietarului unui magazin de corpuri de iluminat din Germania, în care oferea access la Internet gratis și fără parolă, până când casa de discuri Sony a pretins că cineva a descărcat ceva ce le aparținea prin wifi-ul domnului Mc Fadden și a cerut să fie indicat făptașul. Evident că identificarea e imposibilă într-un wifi deschis tuturor, așa că Sony a cerut să fie despăgubită cu 800 € de Mc Fadden, cel care a dat accesul la Internet.
În principiu, furnizării de Internet sunt scutiți de răspunderea pentru faptele utilizatorilor grație articolului 12 din directiva E-Commerce, dar de data asta, CJUE a spus că nu e chiar așa.
Da, furnizorul este protejat dar, dacă 1. are un Wifi 2. cineva se simte lezat 3. nu are datele utilizatorului pentru a îl face responsabil pe acesta … furnizorul devine responsabil. Instanța îl poate obliga să pună o parolă sau să înceteze oferirea accesului.
Și uite așa, la nici o zi după sărbătoarea Internetului la liber … l-au luat înapoi. Ca în bancul cu Radio Erevan:
“E adevărat că Ivan Ivanovici a câștigat o Lada la loto?
Răspuns la Radio Erevan: în principiu da. Însă nu a fost Ivan Ivanovici ci Piotr Petrovici. Si nu era mașină, era o bicicleta. Și n-a câștigat-o, i-a fost furată.
Restul e corect.”
You must be logged in to post a comment.