Propaganda si cenzura

Dacă v-ați uitat la România TV în ultima jumătate de an, fie și accidental pentru câteva minute, nu se poate să nu fi simțit ceva. De la dungile mari și galbene care anunțau mereu ceva ce se va întâmpla imediat, la titlurile scoase parcă dintr-o realitate paralelă, tot ce se vede pe ecran este conceput să stârnească un răspuns emoțional. Și asta într-o televiziune de știri, genul de instituție de presă de la care în teorie ne așteptăm să reflecte obiectiv fapte și să prezinte echilibrat opinii diverse despre acestea.

Ceea ce vedem nu se potrivește cu ceea ce ne așteptăm să vedem, pentru că nu este o televiziune de știri ci un organ de propagandă. Wikipedia ne zice că în Doctrina pentru operații psihologice a forțelor armate ale SUA din 2003 se poate găsi una din puținele definiții “oficiale” ale propagandei: „Orice formă de comunicare în sprijinul unor obiective naționale în scopul influențării opiniilor, emoțiilor, atitudinilor sau comportamentelor oricărui grup de oameni în beneficiul direct sau indirect al sponsorului acestei comunicări.”

Și nu e singurul post TV, ziar sau site pe Internet care face asta. Aș spune mai degrabă că e mai greu să găsești unul care nu face asta.

Dar funcționarea televiziunilor este guvernată de legi, iar în Legea Audiovizualului la art. 3 găsim următoarea prevedere: „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.”

Atunci ce ne facem cu televiziunile si presa din România?

Pe Internet a început să circule o petiție care cerea în mod pragmatic și direct ridicarea licenței unei televiziuni pe motiv că minte. Adică cenzura unui organ de propagandă pentru se prezintă ca televiziune de știri și deformează adevărul în mod constant promovând pe termen lung o interpretare partizană conform ordinelor finanțatorilor. Dar ce ne facem cu libertatea de expresie, dreptul tuturor de a spune ce vor chiar dacă nu suntem de acord cu ei.

Dacă vrem să fim democrați până la capăt, nici o televiziune nu ar trebui închisă pentru ceea ce spune și nici un organ de propagandă nu  ar putea să acționeze nestingherit sub nume de televiziune de știri, ignorând legile din domeniu.

În cazul nerespectării condițiilor de fond, formă și funcționare, Consiliul Național al Audiovizualului are atribuții, obligații și baza legală pentru a sancționa pe cei care depășesc limitele legale. Prin urmare problema nu este la televiziuni, ci la CNA, organul care în ultimul an ar fi trebuit să ia măsuri în cazul nerespectării obligațiilor legale privind informarea corectă și obiectivă.

Într-o societate democratică principiile de bază sunt respectate iar legile sunt aplicate corect. Într-o pseudo-democrație legea e lege numai pentru căței iar puternicii zilei sunt mai presus de ea atât timp cât servesc intereselor grupului care controlează statul sau resursele acestuia.

Prin urmare, faptul ca CNA a tăcut, faptul că majoritatea televiziunilor din România se pot încadra ușor în definiția organelor de propagandă, că presa scrisă este în mare parte la fel de lipsită de calitate și drept urmare de credibilitate, ne arată că cel puțin în acest domeniu mecanismele democratice nu funcționează bine.

Nu avem nevoie de mai multe legi ci de aplicarea corectă a celor existente. Avem nevoie de jurnalism de calitate, reflectarea adevărului, contradictorialitate, imparțialitate.

Nu avem nevoie de soluții pragmatice și nedemocratice, ci de respectarea principiilor de bază ale unei societăți democratice. Avem nevoie de transparență, libertate de expresie și proporționalitate.

România este o țară aflată încă pe drumul spre o societate democratică și depinde numai de noi să urmăm principiile corecte pentru ca acest drum să continue sau să ne întoarcem iar în Epoca de Aur de dinainte de 1989.